MEGA este un serviciu online care oferă 50Gb spațiu de stocare cloud, gratuit, pentru utilizatorii care își fac cont. După cum bănuiți, dimensiunea spațiului de stocare se poate extinde, dar atunci va trebui să treceți la planul PRO pentru care va trebui să plătiți ceva bani. Până una alta, 50GB gratuit nu poate fi foarte rău.
Am adus în discuție subiectul MEGA pentru că echipa din spatele acestui serviciu de stocare cloud a lansat clientul oficial pe care îl putem instala în Windows, și care ne permite sincronizarea folderelor din calculator cu cele din cloud.
Pentru că programul este încă în stadiul beta, nu există încă un anunț oficial despre acest client. Cu toate astea, îl putem instala fără nici o problemă. Creare unui cont direct din client, pare că nu funcționează pentru moment. Dacă nu aveți deja un cont, va trebui să-l faceți direct pe pagina oficială din browser.
Clientul MEGASync pune la dispoziție destul de multe opțiuni și setări. Putem să ajustăm banda de upload, putem configura proxy-urile, și putem adăuga foldere adiționale. Sincer, mă bucur că există așa ceva pentru că uitam uneori să accesez contul. Sper să apară curând și pentru Ubuntu.
Clientul MegaSync pentru Windows îl puteți descărca de aici.
MEGA are aplicație oficială și pentru telefoanele cu Android, dar și pentru Windows Phone 8. Pentru WP8, aplicația se numește MEGAphone și o voi prezenta într-un alt articol. Vreau să o instalez și să o testez. Pentru iOS n-am găsit aplicația, dar probabil nu există. Știe cineva dacă există sau nu?
Câți folosiți MEGA? 50Gb nu cred că sunt de neglijat.
Ultima actualizare 16 January 2022 by Alexandru Ionut
Majoritatea fișierelor pe care vreau să le țin în cloud sunt poze. Și de când pe Flickr ai 1GB (fără alte restricții) deja nu prea mai caut.
Păi 1 Gb mi se pare puțin. Nu am cont pe Flickr, dar te lasă să le încarci la rezoluții mari? Eu am câteva albume pe Google+, nu cu scopul de backup, dar oricând pot apela la ele. Mă gândesc să urc cât mai multe, dar fără cele în care apare cineva.
Scuze, greșeala mea. 1 TB.
Parcă se schimbă treaba…
WOW. 1 TB? Mai e valabil? Îmi fac și eu cont în seara asta :D
Părerea mea despre Cloud: NEGATIVA. Pentru cine nu știe CLOUD este un serviciu care iți permite stocare datelor pe un server.Util? Eu nu ii vad rostul. Prefer dispozitivele NAS(măcar am toate datele în ograda la mine)Cloud-ul este o idee futurista care va muri la fel de repede cum sa și născut. Eu nu cred în criptografia folosita de ei.Firmele cu care am raporturi de serviciu nici măcar nu vor sa audă de CLOUD.E o idioțenie sa iți lași datele tale pe un alt server si pe deasupra mai trebuie sa și plătești. Marea majoritate a utilizatorilor nici măcar nu au ce sa facă cu un HDD de un Tb care costa 60 de euro și e al tău pe viata.Pun pariu ca cei care au datele in cloud(cel putin jumătate dintre ei)nici măcar nu știu ca datele sunt salvate tot pe un HDD.
Păi nu plătești dacă îți ajunge spațiul gratuit. Vezi cei 50Gb pe MEGA, vezi 100 pe http://mystreet7.com/internet/shared-100gb-gratuit-in-cloud.html, pe box.com am prins 25Gb + încă 50GB http://mystreet7.com/internet/inca-50-gb-spatiu-de-stocare-cloud-de-la-box-com.html, etc Nu mai vorbesc de contul G.Drive de 15, Dropbox de 7, Ubuntu One 5, și etc.
Câteva avantaje ai aici: http://mystreet7.com/internet/care-sunt-avantajele-stocarii-in-cloud-in-defavoarea-hard-disk-ului.html
Depinde doar ce vrei să ai în cloud. Bineînțeles că o să păstrezi datele și pe hard disk-ul pc-ului, ar poate nu ai ceva așa de intim și pe care îl poți încărca în cloud. Uite, pe mine nu m-ar deranja niciodată să încarc colecția de wallpapere (peste 60-70GB) la rezoluții foarte mari, să le am în cloud. Aș urca și colecția de videoclipuri, mp3-uri, fotografii (fără cele în care apare cineva în cadru). Să zicem că fotografiez zilnic zeci de cadre din natură. Nu mă deranjează dacă le pun în cloud. Nu e pagubă nici dacă le poate fura cineva de acolo.
Se poate stoca si peste acea limita de 50 gb pe mega.
Imi pare rau ca am uitat parola la cont si nu o mai pot recupera, ca sa va arat un screenshoot. Aveam 120 gb stocati.
A trebuit sa o iau cu un alt cont de la 0.
Asa ca mare grija daca va uitati parola de la cont, nu se mai poate recupera.