În ultima vreme…

Îmi venise cheful ăla bun să scriu și să public articole pe blog, dar a dispărut repede. Începuse blogul să o ia bine în sus cu traficul, iar asta conta enorm pentru mine. Nu știu de ce, dar țâșnise binișor, asta după ce am șters ceva sute de articole vechi și actualizat alte zeci care mai aveau puțină valoare în ele. Că am făcut bine sau nu, nu știu. Voi vedea. Mai mulți bloggeri mi-au zis să nu șterg, dar nu m-am putut abține. Cert e că traficul creștea bine de tot de la o zi la alta, ca în anii buni. Dar, aparent, a fost o actualizare în Google și a scăzut ca niciodată. Fix cam cu o lună în urmă, dar nu dă semne să-și mai revină. Anyway, nu sunt convins 100% că e de la Google sau de la mine.

Ideea e că mi s-a cam luat de blog. Depinzi de foarte mulți factori, iar o mică schimbare poate duce totul în cap. Am pus prea mult accent pe trafic, pe analitycs, pe date. Era foarte important pentru mine. Acum nu prea îmi mai pasă, chiar dacă intru să mă mai uit dacă dă semne de reveneală. Nimic până acum.

Am avut AdSense ceva ani, dar de vreo doi nu vrea să mai meargă. Nu găsesc problema și mă stresează la culme. Zeci de cereri făcute, dar în zadar. Nu știu unde e problema. ProfitShare nu îmi acceptă încă SaltBank. Alt card pe Ro nu am. Iar asta e un alt stres.

Și eram încântat, mai ales că am conectat blogul prin CloudFlare și am reușit să scriu și cu diacritice ultimele articole. Toate astea cu ajutorul lui Cristian.

Cel mai probabil am să țin cont de un sfat, să scriu ce mă taie capul. Să nu îmi mai pese de trafic. Să încerc să scriu articolele, în primul rând, pentru mine. Dacă ajung să fie și citite și apreciate de alții, cu atât mai bine. Am mai încercat asta în trecut când nu aveam timp de blog, dar nu a ținut. Mai tragem o fisă.

Nu vreau să scriu ceva concret în articolul de față, ci doar să punctez câteva idei și chestii de prin ultima vreme.

Mi-am luat iPhone 16 Plus după toti acești ani de Android. M-am obișnuit bine cu el. Am scăpat de majoritatea problemelor punctate în acel articol. Mai am de lucru la tastarea rapidă și precisă, dar învăț.

Serile următoare voi ajunge și eu la Târgul de Crăciun din Bruges, de parcă stau departe și nu sunt de aici. Cred că mâine seară băgăm vreo oră la De Warmste Week. Vor cânta 4 trupe/câtăreți, dar mi-aș dori să-i văd pe Tourist LeMC și Oscar and The Wolf. Apoi fie dăm pe rapid și vizităm spectacolul de lumini din oras, fie rămâne pe următoarea seară.

Am renunțat la BitDefender. Mi-am recuperat și banii. Au încercat să mă convingă și prin e-mailuri să continui, dar au înțeles că nu mai vreau. Mi-au restituit banii la câteva zile. În 2025 merg pe Windows Defender.

Următoarele zile sau săptămâni îmi vine și noua jucărie. Un laptop cu un hardware extrem de performant pe care nu aș fi visat să îl am vreodată. Nu aveam nevoie neapărat de laptop, dar nu a fost decizia mea. A trebuit doar să accept și să aleg modelul dorit. Aveam gânduri să-mi schimb Lenovo-ul meu de 17″, dar nu am aș fi dat banii ăia niciodată pe un laptop. Nici o așa configurație puternică nu aș fi ales că nu aveam pentru ce. Dar dacă nu plătesc eu, de ce nu. Detalii într-un alt articol, după ce primesc laptopul.

Am schimbat și tv-ul meu de 40″ din 2016, primit cadou de nuntă de la nași, cu un Samsung de 75″ QLED 4K. A fost o aventură să-l aduc acasă. Abia l-am putut îndesa în RAV. Primele zile părea un monstru. Acum pare mic :). Probabil că revin cu o prezentare a televizorului într-un articol separat. Până l-am ales, i-am făcut peri albi cu Marius.

Am renunțat la Netflix pentru 6 luni gratuite de Amazon Prime. Alte filme, dar proaste în comparație cu cele de pe vremuri. Efecte de toată jena. Par făcute cu AI. Am văzut The Beekeeper și Road House. Slabe.

S-a mărit familia pe 1 decembrie. Liam este nou frate al lui Ayan. Suntem foarte foarte fericiți. Cel mai frumos cadou de sărbători. Da, dormim deja mai puțin, dar ne-am asumat asta.

Ultima actualizare 23 decembrie 2024 by Alexandru Ionut

9 comentarii la „În ultima vreme…”

  1. Nu-s expert, dar te-aș sfătui să nu mai ștergi conținut dacă nu e musai.

    Cât despre scris, părerea mea e ca trebuie să scrii despre ce te pasionează, dar fără a te gândi la Google, ci la cel care citește, gândindu-te că vrei să revină, să mai citească și altceva, ori asta e complicat dacă scrii “pentru tine”, nicidecum “ca pentru tine”.

    Răspunde
  2. Da, probabil că pe asta cu ștersul articolelor am greșit-o. Cel puțin nu trebuia să șterg așa multe. Văd în continuare ce voi face. Oricum, tot ce am șters nu aducea nimic pe blog în ultimele 6 luni, cel puțin după ce verificam în Analitycs. Că am bubuit puțin structura link-urilor, e altă problemă.

    Răspunde
  3. Da.. posibil. Cu toate că un video mi se pare mai greu de urmărit decât un text. Pe un video e greu să vezi printre rânduri cum e cu cititul unui text. Textul îl derulez rapid și văd repede dacă e ceva interesant. Pe când la un video poti pierde 5 minute și vezi că e doar despre o aberație. La un articol de 10 paragrafe poti afla dacă e varză în mai puțin de 30 secunde. Cel puțin așa fac eu.
    Sunt de modă veche, când caut un sfat sau o parere, caut prima dată articole, forumuri. Și parcurg rapid subiectul. Pe video e greu de găsit la subiect ceva. Majoritatea e de umplutură. Urmărești minute bune dintr-un video să afli ceva ce putea zice în 5 secunde. Eu mă refer aici la articole și videouri de genul tutorialelor sau how to ceva simplu.
    Că și pe text poți avea zeci de paragrafe despre povești de viață, recenzii, păreri etc…
    În plus, un video mi se pare mai greu de făcut și muncit la el decât editatul unui text.

    Răspunde
    • Cand am cumparat iPhone-ul, a inclus oferta si 6 luni Amazon Prime printre altele. Dar cred ca e ceva special de la Proximus.

  4. Având în vedere că tech bros au fecundat tot ce se putea în materie de platforme, blogul va reveni, rămâne singurul loc unde poți să-ți exprimi opiniile personale, să scrii pentru tine nu să mulțumești nu știu ce rahat de algoritm. Nu căuta traficul, caută să scrii când vrei, cum vrei,pentru cine vrei.
    Personal mai intru pe aici să mai simt pulsul Belgiei și să știu cum să îmi aranjez vacanțele evitând zilele lor libere :))). Da știu, sunt un ciudat căruia îi place Belgia și nici măcar nu mai bea bere!

    PS Felicitări și multă sănătate familiei și noului venit bineînțeles

    Răspunde
    • Salut! Multumesc fain. Da, asta voi face. Defapt, cam asta incepusem sa si fac in urma cu cativa ani dupa ce s-a dus totul in cap de la o actualizare in google. Apoi revenise un pic in urma cu un an si ceva si am zis sa incep iar sa mai scriu ceva mai des, motivat de vizite. Apoi iar actualizare in noiembrie. Acum vad ca iar a urcat ceva, dar deja devine obositor cand pui accent pe cifre. Asa ca asta am sa fac, cum ai zis mai sus si cum m-au indemnat deja si alti prieteni. Multumesc inca odata de sustinere si sper sa prinzi vreme frumoasa cand ajungi prin Belgia.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.