Pentru ca nu a trecut prea mult timp de cand am terminat cu renovarea casei, inca mai tin minte o multime de lucruri. Ma tot gandesc de ceva timp sa notez pe blog o serie de idei si sfaturi pentru renovare, in speranta ca poate voi ajuta pe cineva la un moment dat. Si nu numai asta, dar imi pot reaminti mult mai usor prin ce am trecut si ce am facut atunci cand am renovat casa.
Nu stiu cum sa abordez astfel de articole, asa ca incep usurel prin a scrie cateva randuri despre cateva lucruri de care putem tine cont atunci cand casa sau apartamentul se transforma in santier, adica intra in renovare. Dar sa nu ne limitam doar la renovare majora, ci putem aplica unele din aceste sfaturi si atunci cand executam doar o renovare partiala sau orice lucrare mica. De exemplu, vopsirea unei rame de fereastra sau un toc de usa.
Sfatul meu de astazi poate parea ceva banal, dar e foarte important. Mi se pare foarte important sa facem poza la ambalajul materialelor pe care le folosim la renovat. Eventual, daca este posibil, si la bonul de cumparaturi. Cand am renovat, am cumparat o multime de cutii de vopsea, saci de adeziv, galeti cu pasta pentru finisaj, parchet pvc si nenumarate alte lucruri.
Bineinteles, dupa ce folosim toate aceste materiale, aruncam ambalajele la gunoi sau centrele de colectare reciclare. Se poate intampla ca la un moment dat, poate fi vorba de cateva zile, saptamani, luni sau chiar ani, sa fie necesar o reparatie undeva prin caza. De exemplu, sa revopsesc un toc de usa sau o mica portiune la un perete atins din greseala cu ceva unde a sarit vopseaua.
Aruncand ambalajele si cutiile goale de la vopsea, nu am putit tine minte exact tipul vopselei pe care am folosit-o. Bineinteles, marca o putem retine usor, si sa zicem, si culoarea vopselei. Eventual, ne putem aminti si de unde am cumparat-o. Din pacate, nu putem retine peste tot ce nuanta din acea vopsea am folosit. Ce cod anume avea vopseaua. Exista nenumarate nuante de alb, de exemplu. Dar mi-a fost foarte usor sa aflu exact ce tip de vopsea am folosit pentru ca am facut poza cu telefonul si am salvat-o inclusiv pe calculator intr-un folder special pentru renovare, dar si in cloud.
Nu exagerez cu ceea ce am scris mai sus, ci pur si simplu am fost nevoit sa caut pozele facute cutiilor de vopsea de minim 3 ori. La fel, cand a fost necesar sa mai cumpar o cutiuta mica cu pasta de finisare pentru o reparatie, si voiam sa fie exact marca si tipul pe care l-am folosit pe toti peretii interiori. Asta la luni bune distanta de la finalizarea renovarii.
In concluzie, sfatul meu e sa facem poze la ambalajele produselor pe care le folosim si la cutiile de vopsea atunci cand renovam un apartament, casa sau orice alta anexa. In plus, eu am scanat si pastrat si o buna parte a bonurilor si a facturilor. Putem aplica cele mai de sus si in alte cazuri, nu doar atunci cand renovam. Ca doar nu toate lumea trebuie sa renoveze.
Pozele de mai jos sunt doar un mic exemplu. Am multe salvate in cloud.





După 6 ani de zile am fost inundat și aș fi vrut să repar o parte dintr-un perete. Ghici ce, cu vopseaua veche păstrată, cu nume de cod efectiv n-am ieșit la culoare.
Depinde si de calitatea lavabilului folosit acum 6 ani. In functie de proprietatile avute de vopsea, aceasta se poate matui in timp. Sau isi poate schimba un pic culoarea in functie de suparafata pe care este aplicata, lumina utilizata in interior.. o serie de mai multi factori. Si da, 6 ani sunt 6 ani.
De multe ori trebuie sa aplici vopseaua ca la carte. Daca peretele a fost partial afectat, trebuie sa pornesti iar cu primer si cu vopseaua propriu zisa.
Nu sunt specialist, dar din cate am mai vorbit cu prieteni care se ocupa cu asa ceva, de multe ori trebuie revopsit tot peretele, nu doar partial. Altfel se vad semnele trecerii de la o vopsea noua la cea veche daca nu e data profesional cu trecere intre ele. Nu mai stiu cum se numeste procesul asta de trecere. Asta la fel, in functie de mai multi factori.
Eu ce reparatii am mai facut au fost facute in 2 ani maxim dupa ce ne-am mutat, ca am mai atins una alta cu mobila. Iar in 2 ani vopseaua veche oricum nu avea cum sa fie afectata de timp sau de lumina. In plus, nu au fost nici alti factori care sa modifice calitatea ei gen umezeala, scurgeri de apa sau caldura excesiva..
S-a curățat, s-a gletuit, s-a revopsit. Nimic! Și na, pentru mulți nu contează, dar eu văd și mov-ul de pe subtitrarea de la filme, normal că observ că trecerea nu e OK. Și asta ar însemna să dau tot holul încă o dată. Neaaaaaaaaaaaaaaaaaaah!
Deci din cate inteleg, problema e la tine, nu la perete :)).