Cum setăm afișarea miniaturilor în Ubuntu pentru fișiere mai mari de 10Mb

În mod implicit, Ubuntu nu afișează miniaturi (thumbnails) pentru fișierele mai mari de 10Mb. Dacă accesăm un folder în care avem imagini care au peste 10M sau un folder care conține clipuri video de capacitate mare, nu putem vedea miniaturile acestor fișiere, adică ceea ce conține o imaginea (ca exemplu).

Deținând un DSLR, automat am stocate în calculator fotografii de mari rezoluții care au mult mai mult de 10Mb/fișier. Problema e că nu mereu doream să le deschid pentru a căuta o anumită fotografie, ci doream doar să parcurg cu vederea miniaturile acestora. Numai că în Ubuntu nu mergea acest lucru.

Soluția problemei este simplă:

1. accesăm managerul de fișiere – Nautilus (Files) de unde putem aveam acces la toate folderele din calculator și de unde putem accesa și partițiile hard disk-ului, chiar dacă acestea pot fi NTFS sau alt tip. Nautilus (Files) este cunoscut în Windows drept Windows Explorer sau File Explorer.

nautilus files ubuntu

2. ducând cursorul mouse-ului pe panoul Unity (bara orizontală din partea de sus a ecranului), accesăm meniul Files – Preferences.

files preferences ubuntu

3. din fereastra ”files preferences” accesăm tabul ”Preview”.

miniaturi ubuntu 10mb

4. din dreptul opțiunii ”only for files smaller than” dăm click pe săgețica îndreptată în jos și alegem o valoare mai mare. Putem opta maxim până la 4Gb. Dacă ați ales 4Gb, toate fișierele până în acea valoare vor afișa miniaturi.

miniaturi 4 gb ubuntu

ATENȚIE: Afișarea miniaturilor pentru fișiere de peste 10Mb poate afecta simțitor performanța calculatorului (timpul de afișare al fișierelor) pentru cei care au un hardware mai slab. În schimb, pentru creșterea performanței, recomand afișarea miniaturilor pentru fișierele sub 100Kb.

Ultima actualizare 29 October 2013 by Alexandru Ionut

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.