Cum cumpărăm de pe Amazon.co.uk cu VISA

Niciodată n-am comandat ceva din altă țară, dar de data asta am spart gheața. Am cumpărat o tastatură de laptop de pe Amazon.co.uk. N-am dorit să fac acest lucru pentru că așa am vrut, ci pentru că așa s-a întâmplat. Inițial, găsisem tastatura și pe Amazon.com, cât și pe eBay, dar am zis să merg pe varianta co.uk. Nu știu de ce așa, dar mi s-a părut mult mai sigur. Am ținut cont totuși și că magazinul de unde am făcut comanda se află în Anglia, iar până în Belgia, mai ales în Bruges, ar trebui să-mi ajungă comanda destul de repede. Și chiar așa a fost. Am făcut comanda pe data de 6 martie, iar tastatura am avut-o pe data de 10, ceea ce a fost minunat. 

Să vă spun și de ce scriu articolul ăsta și vă scriu toate aceste chestii. Din lipsa unei experiențe legate de achiziționarea produselor de pe Amazon din orice altă țară, am căutat informații pe Google despre primirea coletelor și metoda și procedura de plată. Nu știam dacă primesc acasă coletul sau merg la poștă, nu știam ce se întâmplă cu coletul dacă nu sunt acasă, nu știam cum plătesc exact, nu știam dacă cineva îmi poate ridica coletul în locul meu dacă pe mine nu mă găsesc acasă, și dacă tot altcineva poate face plata cu alt card dacă eu am cardul conectat la cont, la mine. Pe cine am întrebat, mi-a răspuns într-un fel, altcineva într-un alt fel, etc. Acum voi spune și eu varianta mea, exact cum am procedat.

1. Logic, mi-am făcut cont pe Amazon.co.uk. Am introdus toate datele necesare creării unui cont, iar când urmează partea cu selectarea posibilității de plată, am ales Visa. Toate datele sunt la locul lor.

2. Urmează partea cu căutatul produsului dorit. L-am găsit, l-am adăugat în listă și am urmat procedurile de comandă.

3. Europa e împărțită pe zone. Belgia face parte din zona 1, deci livrarea se face rapid și fără probleme. Transportul se plătește, iar ca metodă de livrare am ales standard. One-Day Delivery costă ceva mai mult și chiar n-avea rost. Am plătit 4 lire la transport. România se află în zona 3, iar ca metode de transport avem următoarele: standard (7 – 10 zile lucrătoare), Priority Express (2 – 4 zile) și Two-Day Delivery. Costul transportului variază în funcție de metoda aleasă.

4. Comandăm produsul și alegem metoda de transport. Primim mail de confirmare și alte informații, printre care și zilele în care ar trebui să ajungă produsul. Scria (10 – 15 martie). Urmează așteptarea.

5. Se face 10, iar eu așteptam cu sufletul la gură un telefon de la curier sau să găsesc în cutia poștală ceva să merg la poștă să ridic coletul. Se face 10 seara, dar nimic în cutia poștală. Când era să renunț la gând pe ziua respectivă, am găsit coletul sub cutia poștală, dar într-un loc special pentru lăsat un bagaj de mână sau chiar colet când intri în imobil. Fiecare apartament dispune de așa ceva.

6. Iau coletul și merg în apartament, bucurându-mă, dar și gândindu-mă cum mama naibi am primit coletul fără să plătesc (credeam eu).

Dacă comandați de pe Amazon.co.uk și aveți ca metodă de plată VISA, atunci banii sunt retrași imediat după ce ați lansat comanda. Curierul vă poate pune coletul în cutia poștală,  în altă cutie lângă cea poștală, vi-l aruncă în curte, sau după caz. Poate vi-l duce la poștă și de acolo îl ridicați personal. Nu știu cum se procedează exact pentru România, dar presupun că e asemănător ca aici.

Ultuma actualizare 16 October 2022 by Alexandru Ionut

10 thoughts on “Cum cumpărăm de pe Amazon.co.uk cu VISA”

  1. Salut, Alex!Ma bag în seama și eu cu Amazon Italia.Aici lucrurile stau în felul următor:Eu folosesc des Amazon datorita profesiei pe care o am.Plata se face doar in momentul când produsul a ieșit din spațiul lor.Ordinele mai mari de 19 euro livrare gratuita.Visa acceptata.Livrarea se face la domiciliu personal(trebuie semnat)Daca nu ești acasă Amazon iți trimite un email prin care te înștiințează(curierul a venit si nu te-a găsit) se va face o alta tentativa de livrare.In cazuri de extrema necesitate te poți pune de acord cu ei pentru a livra într-un interval orar prestabilit.Pentru produsele te top sunt cam scumpi italienii asa ca atunci când am clienți cu necesitați particulare cumpăr direct de pe Amazon US.Exemplu: O carcasa Cooler Master Cosmos II in italia 300 euro in America 210 dolari.Dupa ce ai produsul in mina dupa ceva timp iti cer sa le dai un Feedback.Acest feedback a făcut din Amazon ceea ce este astăzi.Multe persoane dau Feedback pozitiv imediat atât pentru livrare cit si pentru funcționalitatea produsului.Amazon știe ca pe lume sunt multi “FAZANI” care vor da un feedback pozitiv in prima săptămâna după livrare.Daca produsul este defect ai posibilitatea sa il returnezi si sa obții același produs fără defecte.Am un contract de afiliere cu Amazon dar nu va sfătuiesc sa faceți același lucru pentru simplul motiv ca nu este avantajos.Apropos fa un articol cu afilieri sa mai aflam ce mai zice lumea ca tu ai un trafic bun pe site si părerile vor fi multe cu siguranță.O zi buna,Daniel!

    Reply
    • Subiectul este oarecum asemanator cu articolul scris de mine acum ceva timp pe blog http://blog.chestiiutile.com/blogging/cum-sa-faci-cumparaturi-din-afara-romaniei.html
      Din pacate, la mine nu este cazul fericit. Am comandat din afara, de pe dx si nici in ziua de azi nu a venit coletul. 11$ nu sunt o suma mare, a fost un test mai mult… sa vad daca ajunge!
      Acum analizez sa imi iau un rig pentru aparatul foto, inca ma uit dupa cele mai bune variante. Daca sa iau de pe amazon de sau co.uk…
      Aici suma este mai mare, ma gandesc sa iau tot prin paypal…

    • nici nu știam că-i Amazon și pentru Italia. Dar na, am o scuză că n-am avut tangențe până acum cu cumpărăturile online din afara țării de reședință. Am să mă gândesc la ideea ta de a scrie un articol despre afilierea pe Amazon să aflăm ce spune lumea. Eu cred că afilierea aia nu prea prinde pe conținut în română..

  2. Alex scrie un articol despre afiliere în general, tipul ce părere aveți despre programele de afiliere? Google Adsense, 2 Parale,etc.Amazon nu va prinde pentru publicul roman ai dreptate.Un articol despre afiliere ca si concept si diverse tipuri de afiliere cu semnul interogativ,care sa-i facă pe vizitatorii tai sa participe pe tema acestui subiect.Site-ul meu este încă puiuț are doar 6 luni de existenta și un trafic zilnic de 200 vizite nu cred ca articolul asta pentru mine ar fi util.

    Reply
    • Ideea e că există foarte multe articole pe tema asta, dar voi încerca să fac și eu unul ceva mai simplu. Vom vedea ce iese. Ce site ai?

  3. Adresa este studioextensa.com Poti sa stergi acest comentariu.Nu doresc sa-mi fac publicitate pe site-ul tau.Eu ma ocup de asistenta computer.Este un site IT merg mai mult pe nisa de probleme hardware software,aplicatii utile,etc

    Reply
    • Interesant site-ul. Nici nici o problemă că ai zis de site aici atât timp cât ești un cititor al blogului și te știu. L-am salvat să mă mai uit asupra lui.

      Îmi dai totuși voie să-ți dau un sfat? O voi face pe privat, prin pagina Contact de pe site-ul tău, sau voi folosi mail-ul ăsta din comentariu.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.