Vizită în orașul Gent – Belgia [Galerie Foto]

Gent este un oraș din Belgia, mult mai mare de Bruges și aflat la o distanță de vreo 60 km de acesta, pe care i-am parcurs în aproximativ 45 minute. Ce-i drept, mai întortocheat e drumul din centrul Brugge-ului pana pe autostradă, apoi drumul pe autostradă până în centrul orașului Gent e impecabil  și am circulat cu 120 – 140 km/h. Trafic destul, dar atât timp cât se circulă pe trei benzi, n-ai cum să te plângi. Vremea frumoasă ne-a făcut să plecăm la plimbare, altfel ar fi fost păcat să rămânem  acasă. A fost o zi cu soare, călduț spre acceptabil, dar cu toate astea, cam dârdâiau dinții doar cu un tricou chiar dacă era 2 iunie.

Am plecat din Bruges pe la ora 1 și am ajuns în Gent pe la 1.45, 1.50. Am setat GPS-ul să ne ducă exact în centru și chiar asta a făcut. Am căutat o parcare, am găsit un loc liber, am plătit 2 euro. Mă uit pe bilet, valabil până a doua zi. L-am verificat de 10 ori, crezând că o fi vreo eroare de la aparat. În Bruges plătești parcare pe maxim 2 ore dacă nu mă înșel și dai 4 euro. Am plătit într-o zi de m-a uscat pentru că încă nu-mi luasem permis de parcare de la primărie. Deci, toate bune și frumoase cu parcarea în Gent.

Am luat-o apoi pe jos și am ajuns chiar într-un târg de vechituri. Mai erau vreo 2 întârziați care încă nu apucase să-și strângă taraba. Targul era chiar în partea stângă (cum ne uităm la imagine) a bisericii Sint Jacobskerk.  Asta a fost primul obiectiv pe care l-am văzut și fotografiat.

Biserica Sint Jacobskerk din Gent
Biserica Sint Jacobskerk din Gent.

De la biserică am mai mers puțin și am ajuns în centru unde erau  câteva terase pe o parte, în rest se construia / repara. Nu-i prea atractiv pentru turiști.

gent-2

Tot aici în centru, un banner cu “încetați acum cu discriminarea “. Da, în Belgia este o problemă cu discriminarea. Într-un fel îi înțeleg. E pericol la câți albanezi și turci sunt. Să nu mai vorbesc și de alte popoare. Nu știu câți români sunt în Gent, dar presupun că s-au adunat câțiva. Totuși, nu atât de mulți pentru a fi o problemă pentru comunitatea belgiană. Oricum, în Belgia nu sunt ca în Italia sau Spania. Cel puțin eu așa cred.

Banner cu încetarea discriminării expus în centrul Gent-ului.
Banner cu încetarea discriminării expus în centrul Gent-ului.

gent-4-canal

gent-10-canal-2

După ce am trecut puntea peste canal, am ajuns în fața muzeului de cafea din Gent. Parcă așa-i zice. Ne-a atras atenția gălăgia din curtea din spate a acestuia. Văzând o poartă deschisa, am intrat să vedem ce se întâmplă. Era un grup de băieți și fete care cântau și dansau. Nu știu cu ce ocazie, dar am stat și noi vreo 10 minute. Oricum, a fost interesant.

gent-5-dans-la-muzeul-de-cafea
Dans la muzeul de cafea din Gent.

Continuând plimbarea, am ajuns într-un loc care mi-a plăcut foarte mult – Castelul Gravensteen. 

Una dintre bogatiile orasului Gent nu este un diamant, ci Castelul Gravensteen, care este situat chiar in inima orasului. Jumatate din peretii acestei cladiri sunt scaldati de apele raului Leie, care are rolul de a proteja superbul asezamant. Se spune despre acest castel ca este singurul loc din intreaga Belgie in care cineva mai poate vedea exact care este stilul de trai care era adoptat si in Evul Mediu, caci oamenii din cetate refuza sa recurga la tehnologie si lucruri moderne, intrucat apreciaza mai mult viata simpla, dusa prin munca si credinta.

Odinioara, castelul reprezenta locul in care foarte multi oameni se refugiau in timpul unor atacuri ale dusmanilor. Istoria acestui monument a inceput atunci cand Baldwin, cu arma sa, care proteja intreaga zona de atacurile vikingilor. Acest lucru se intampla in secolul al IX-lea. In secolul al XI-lea, Robert the Frisian a construit aici o casa de piatra, imprejurul careia existau pereti grosi de doi metri.

Mai multe despre castel, aveți aici.

Am plătit 4 euro intrare pentru că ne-am încadrat la categoria 18 – 25 ani. Peste, plăteai 8 euro, dar în orice caz, merită fiecare bănuț chiar dacă te simți ca-n frigider. Sincer să fiu, nu cred că ne-a scăpat vreo încăpere.

Castelul Gravensteen din Gent
Castelul Gravensteen din Gent.

Sus, în turnul castelului dai de o minunăție. Chiar dacă nu-i foarte înalt, poți vedea o bună bucată din oraș și poți captura câteva cadre de excepție.

Fotografie din turnul castelului Gravensteen din Gent
Fotografie din turnul castelului Gravensteen.

gent-8-priveliste-2

Într-o sală din castel erau expuse zeci de obiecte și fotografii vechi cu metode de tortură care-ți provocau un mic tremurat și o circulație mai rapidă a sângelui. Una din cele mai dureroase, cred eu, metode de tortură consta în legarea a două greutăți de picioare, iar apoi te așeza pe un suport de forma unei șei de cal, dar ascuțită.

metodă de tortura
Una din cele mai chinuitoare metode de tortură.

Unul dintre cele mai stranii lucruri pe care le-am văzut în Gent, ”expoziția de carne”.

gent-11-carne-tavan

gent-12-turn-ceas

Primăria orașului Gent arată destul de impresionant. Sincer să fiu, n-am mai văzut o primărie așa impunătoare și chiar mai  frumoasa decât cea din Bruges.

Primăria orașului Gent.
Impunătoarea clădire a primăriei orașului Gent.

Dacă aveți ocazia să ajungeți prin Belgia, orașul Gent merită vizitat. Un oraș foarte  frumos, o mulțime de obiective turistice și destul de primitor. Eu l-aș fi notat cu 10, dar din păcate se construiește foarte mult. Dai din loc in loc de utilaje, excavatoare, macarale etc,  ceea ce nu-i prea frumos pentru un turist.

Dacă sunteți cu mașina, merită să vă aventurați cât mai mult spre centru. După cum am zis, parcarea e ieftină, iar locuri sunt destule. Cel puțin atunci când am fost eu, erau. Acum depinde și de norocul fiecăruia.

PS: o să observați un lucru ciudat la articolele mele despre vizitele în diferite orașe. Nu sunt foarte informat în legătură cu obiectivele turistice. Ideea e că eu mă urc în mașină și am plecat de acasă. Pe drum ne hotărâm unde mergem și ce facem. Nu plecăm de acasă cu un plan, cu informații despre ce am putea vizita sau ce putem face acolo. Noi mergem și vedem la fața locului. De multe ori e ciudat pentru că nu știi ce-i aia, cei aia, dar cu puțină ambiție poți afla. Limba olandeză nu ne mai este străină, iar franceză știe iubita mea. Eu nu-s prieten cu franceza :D. În orice caz, găsiți informații și în limba engleză.

Ultuma actualizare 30 December 2013 by Alexandru Ionut

6 thoughts on “Vizită în orașul Gent – Belgia [Galerie Foto]”

  1. Poate e mai bine sa nu-ti faci planuri cand pleci undeva. Eu intotdeauna aloc cateva zile pentru alcatuirea unei liste cu ce vreau sa vad in orasul pe care urmeaza sa-l vizitez, si reusesc in proportie de 80-90%, poate chiar 100%, sa ma tin de ea. In Belgia am vazut doar Bruxell-ul, dar stiu ca merita vazut si Bruges, Gent, Antwerp, Liege.

    Reply
    • Eu locuiesc în Bruges. E un oraș minunat și ai ce vizita. Locuiesc aici de aproape 2 ani, știu fiecare străduță, dar n-am vizitat toate muzee sau alte obiective turistice. Noi am plecat în alte orașe să facem asta :). Sună ciudat, dar așa e. Îți mai recomand Ieper. E al doilea oraș ca frumusețe după Bruges. Eu așa îl văd. Am fost astă vară, dar n-am apucat să scriu despre el. Sper să găsesc timp. În Bruxelles am ajuns de trei ori. Odată la un magazin românesc în nord undeva, și de 2 ori la aeroport (dacă se pune) :D Practic, n-am văzut mai nimic. 100% o să ajung în 2014. În rest, am vizitat aproape tot prin zona dinspre mare. N-am cam săturat de Oostende, Blankenberge, Knokke, și tot ce e prin zona asta.

      În rest, am vizitat o mulțime de orășele de prin Flandra de Vest, ceva și de prin Olanda. Ultima dată am fost la Amsterdam, acum vreo 2 luni și ceva parcă, și a fost destul de ok. Am ajuns și pe la Paris, dar am o experiență neplăcută (dar și amuzantă în acelaști timp) în legătură cu mașina. Vreau să povestesc despre asta în unul dintre articolele următoare.

      La anul vreau să țintesc și mai mult și poate ceva mai ”exotic” :). Apropo, frumoase pozele de pe blogul tău.

  2. Va saluta din Bucuresti, Gellu!
    Mi-am propus sa ajung cat mai curand la Gent si Ieper.
    V-as fi tare recunoscator daca stiti ceva despre romani prin zona.
    Va multumesc anticipat!

    Reply
    • Pai doar pentru vacanta sau sa va stabiliti acolo? Nu prea am idee despre comunitatea de romani din Gent. Sunt sigur ca sunt destul de multi, dar nu stiu mai multe. Puteti accesa grupul facebook Rombel si puteti intreba acolo. Sunt sigur ca veti afla ceea ce va intereseaza.

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.