Ce sa aleg – laptop sau tableta?

25 iulie 2013

Calculatoarele încă nu au dispărut și sper să nu se întâmple prea curând. Însă, există foarte multe persoane care vor să investească câteva sute de euro într-o tehnologie mai modernă, și aici mă refer la un laptop sau o tabletă, chiar dacă vechiul calculator încă funcționează fără probleme.

Atunci când vrem să alegem între un laptop sau o tabletă, nu e atât de simplu. Totuși, sunt câteva sute de euro pe care-i vom investii în ceva și trebuie să ne asigurăm că am făcut alegerea corectă. Asta în cazul în care nu vrem să le achiziționăm pe ambele. Prin urmare, există o serie de factori decizionali care apar atunci când dorim să alegem fie o tabletă, fie un laptop.

La ce să ne gândim atunci când vrem să alegem între o tabletă sau un laptop nou?

Avantajele și dezavantajele tabletelor și laptop-urilor

Costul

În primul rând, trebuie să știm care este bugetul efectiv pentru achiziționarea dispozitivului. Laptop-urile sunt mai scumpe decât tabletele, iar unul decent poate porni de la aproximativ 400 euro. În schimb, o tabletă destul de performantă o poți lua și cu 350 euro. În concluzie, un laptop ne va costa mai mult decât o tabletă. Depinde de cât buget vrem să alocăm.

Portabilitatea și mărimea

Aici nu prea sunt multe de spus. Tableta e mai mică și are câteva sute de grame, laptop-ul e mai voluminos și poate avea în jur de 2kg. Dacă vrem să luăm gadget-ul cu noi indiferent de destinație și mijloc de transport, atunci tableta e recomandată. Aici depinde doar de confortul fiecăruia.

Durabilitatea

Ar putea fi multe de discutat, dar sper să găsesc o limită decentă. Dacă ne gândim la durabilitatea în timp, atunci alegem laptop-ul. Am unul de peste 7 ani, și nu cred că cineva poate avea o tabletă atâta timp. Sunt sigur de asta. Bineînțeles, nu să o ținem în sertar. Dacă ne gândim că vom folosi foarte des gadget-ul, din nou laptop-ul va ieși învingător. Nu cred că o tabletă poate suporta uzura zilnică provocată de foarte multe ore de lucru pe ea. Doar când ne gândim la cât de multă ”presiune” exercităm asupra laptop-ului, bătând zilnic la tastatură, parcă ne e milă de ecranul tabletei. Bineînțeles, există tastatură și pentru tabletă, dar nu se poate ridică la nivelul celei de la laptop 100%.

Dacă ne gândim la baterie, atunci tableta va avea un avantaj de câteva ore. Depinde și cu ce laptop o comparăm. Dar mai rar să tină o baterie de laptop peste 6, 7 ore.

Fiabilitate și upgrade

Capacitatea de funcționare în parametrii normali consider că este mult mai mare în cazul laptop-urilor. Acestea pot fi întreținute mult mai ușor din mai multe puncte de vedere. Sistemul de operare poate fi întreținut mai ușor și poate fi reinstalat fără probleme. Putem opta chiar și pentru dual boot sau un alt OS decât cel care care a fost inițial pe laptop. În cazul tabletelor e mai complicat cu sistemul de operare.

În cazul în care avem probleme cu bateria, un laptop poate ieși în avantaj. Bateria poate fi schimbată fără mari probleme. În cazul în care nu dorim achiziționarea unei baterii noi, atunci îl ținem în priză fără nici o problemă. Revenind la tabletă, lucrurile pot fi mult mai complicate. Nu cred că cineva ar ține-o numai în priză. În cer mai fericit caz, aceasta poate fi schimbată într-un service de specialitate.

Posibilitatea de upgrade în cazul tabletelor fiind nulă. Singurul lucru pe care-l putem schimba este cardul de memorie, asta în cazul în care tableta are slot pentru card. Putem lua unul cu o capacitate mai mare. Atâta tot. La un laptop putem schimba multe lucruri. Putem face upgrade hard disk-ului, memoriei ram, unității optice, putem monta foarte multe accesorii externe, putem conecta o multifuncțională, un sistem audio..etc.

Scopul utilizării

Acesta este cel mai important dintre factorii decizionali. În ce scop vrem să utilizăm laptop-ul sau tableta. Pe o tabletă putem desfășura o serie limitată de activități. Scopul principal ar fi navigarea pe net și rețelele sociale. Pe lângă acesta se poate adăuga și editarea unui document destul de simplu, câteva jocuri, citirea fișierelor PDF, imagini, muzică și ceva clipuri, dar pe ultimele două le-aș include tot la internet. Să nu vă așteptați la prea multe de la o tabletă. Gândiți-vă la un telefon mobil, dar la dimensiuni mai mari.

Pe un laptop putem desfășura o mulțime de task-uri. Un laptop poate înlocui un calculator desktop. O tabletă nu va putea înlocui un laptop, nici măcar în următorii 7.. 8 ani. Cu toate că aș vrea să mă înșel. Alegem laptop dacă: dorim să navigăm și să desfășurăm majoritatea sarcinilor aferente internetului, redactare,editare, și citire documente, jocuri cu cerințe foarte mari, filme HD și Full HD, DVD-uri, multitasking fără nici o bătaie de cap, conectarea multor dispozitive externe, etc.

Fiecare persoană poate alege în funcție de necesitățile pe care le are. Sper că v-am ajutat oarecum în cazul în care exista anumite dubii în legătură cu alegerea unei tablete sau a unui laptop.

Dacă aveți ceva de completat, obiectat, etc.. nu vă abțineți.

17 Comments

  • cotos 25 iulie 2013 at 9:47 am

    Laptop, fara doar si poate. De tableta te vei plictisi repede.

  • big-bum 25 iulie 2013 at 4:24 pm

    Dintre laptop si tableta, as zice laptop, fara sa stau pe ganduri.
    Dintre laptop si PC, clar PC.

    • Alexandru Ionut 25 iulie 2013 at 4:34 pm

      Eu aș alege laptop-ul în ambele situații prezentate de tine :D

      • big-bum 25 iulie 2013 at 9:50 pm

        Da, dar depinde ce vrei sa faci cu ele, sincer.
        Daca vrei mobilitate, alege tableta. Daca vrei performanta, mergi pe un desktop.

        • Alexandru Ionut 25 iulie 2013 at 9:58 pm

          Dacă vrei mobilitate și doar internet, atunci e bună tableta. Dacă vrei să mai și editezi ceva, să scrii câteva rânduri, sau mă rog… atunci vei suferi puțin cu tableta. Eu doar am vrut să-mi share-uiesc 2 link-uri de pe blog, pe facebook și g+. Sincer, mi-am ieșit din minți :)). Era gata să sparg tableta.. acum na.. eu sunt iubitor de taste, cu toate că mi-am luat telefon fără.

          • big-bum 25 iulie 2013 at 10:01 pm

            Am scris un articol intreg pe blog, de pe un Nokia E75 in timpul orei de romana. Chiar mi-a facut placere. Si nu 2-3 vorbe.
            La fel, pot sa scriu o gramada de text de pe actualul telefon (cu touch). E vorba mai mult de rabdare, zic eu.

  • crismblog 25 iulie 2013 at 4:55 pm

    Și eu aș alege laptopul în orice situație.
    Tableta mi-ar fi bună doar la servici, dar și acolo mă descurc cu un telefon mai deștept.

    • Alexandru Ionut 25 iulie 2013 at 6:54 pm

      Sincer, m-am jucat zilele trecute pe un netbook de 10.1 cred ca avea ecranul. Știu că nu se vor mai fabrica, dar mi-ar plăcea la nebunie unul. Laptop-ul să-l las acasă, iar pe ăla mic să-l car peste tot. Ținând cont că are tastatură, faci blogging de drag. Cred că aș fi în stare să scriu și de pe bicicletă :D. Am văzut că sunt ceva laptop-uri cu ecran mai mic. Până acum nu mi-au atras atenția așa tare, dar am să mă informez mai mult în legătură cu ele.

      • crismblog 25 iulie 2013 at 7:02 pm

        Aștept un articole despre aceste laptopuri mici.

        • Alexandru Ionut 25 iulie 2013 at 9:45 pm

          Am să mă gândesc la ceva. Sau, de ce nu, poate mă pricopsesc cu o bucată :).

  • Alexandru Ionut 25 iulie 2013 at 10:03 pm

    @big-bum: da, multă răbdare am avut și eu când am scris câteva articole pentru alt blog, de pe nokia c5-o3, cu scobitoarea :)). Noaptea, și nu aveam ce face.

    PS: dar le-am salvat ca note, apoi le-am transferat în laptop de le-am postat.

  • Danu 26 iulie 2013 at 4:03 pm

    Cred ca as alege laptop fara sa stau prea mult pe ganduri. Inca nu am ajuns la un nivel de dependenta de internet atat de mare incat sa nu pot merge fara tableta. In orice alte situatii, in afara de mersul pe strada sau iesitul undeva, in oras, laptopul este perfect.

    • Alexandru Ionut 26 iulie 2013 at 5:31 pm

      Bună alegere :)

  • Mitu Bogdan-Stefanita 24 decembrie 2013 at 4:25 pm

    Salutare, am eu impresia sau acest comentariu este pro laptopuri? :P. Vorbesc din prisma celui care a avut laptopuri, tablete si PC-uri deopotriva, cel putin 3 din fiecare de-a lungul timpului. Ce pot eu sa spun sunt urmatoarele lucruri:
    Laptopul nu va putea inlocui niciodata un PC, punct. Am avut un laptop de 3000 de lei (nu vreau sa ma dau mare, doar vreau sa subliniez faptul ca nu era orice laptop); comparand acest laptop cu un PC luat pe componente pe care am dat 2500 de lei cu totul, PC-ul era cu 2 clase peste laptop (in orice lucru, de la editari, web browsing, filme full HD, jocuri,etc.).
    Acum, mergand pe cealalta cale, nici o tableta nu se poate compara cu un laptop in anumite task-uri (cu toate ca daca privim la noul IPad Air, nu as fi foarte sigur de acest lucru, dar sa lasam Apple deocamdata deoparte). Dar acum, cine isi cumpara o tableta sa editeze pe ea, sau sa stea 10 ore cu ea consecutiv in functiune, sau sa se joace Skyrim, etc.? O tableta vine sa umple o alta nisa, una de care populatia avea nevoie, tinand cont ca traim in era vitezei, a portabilitatii si a usurintei in utilizare. Stiu, exista ultrabook-urile, dar costa de 2-3 ori mai mult decat o tableta normala, deci raportul pret/calitate e „ucigator” in acest caz.
    Va spun, am facut multe drumuri, si sa stai sa cari dupa tine prin aeroporturi un laptop de 2.5kg + cooler + geanta si accesorii, nu e prea placut. O tableta de 7″ are maxim 500g cu tot cu accesorii, se simte diferenta credeti-ma.
    In consecinta, dupa multe incercari, am ajuns la o solutie de compromis de care sunt oarecum multumit. Am un PC acasa + o tableta pentru deplasari (consum media in general + deschis 2,3 fisere de tip word excel in cazul tabletei). Laptop-ul pentru mine nu exista deocamdata, pentru ca nu ii mai vad rostul: este mai slab tehnologic decat un PC(in raportul pret/calitate binenteles) si mai putin portabil decat o tableta.
    PC + tableta eventual 7″-8″, parerea mea.
    Toate cele bune!

    • Alexandru Ionut 24 decembrie 2013 at 5:32 pm

      Mulțumesc de feedback. Un comentariu foarte bun.

      Articolul nu este exact pro, dar poate rezulta asta din mulțumea de avantaje pe care le are acesta față de tabletă. Cu toate asta, avantajele sunt diferite pentru fiecare utilizator în parte. Eu fiind un utilizator atât de laptop cât și de tabletă, dar care din pasiune scrie pe blog (bloguri), îți dai seama că dacă mă lași doar cu tableta e ca și când mi-ai tăiat picioarele. Poate dacă scriam poveștile vieții mele, era altceva, dar atât timp cât mă axez pe foarte multe tutoriale și aplicații software, nu prea m-ar avantaja o tabletă. Poate doar un Suface cu 8.1 pentru a lucra în desktop.

      Poate că am nimerit eu tableta nepotrivită, Samsung Galaxy tab 2 de 10.1 inch, dar asta a fost preferința iubitei mele.

      Sincer să fiu, mi-ar plăcea și un ultrabook, dar momentan sunt indecis.

  • robert 6 decembrie 2014 at 7:53 pm

    Sun in situatia in care am reusit sa ard placa de baza a unui laptop asus care atunci cand l-am luat a costat 2200 ron.Dupa cum stiti aceasta placa se poate repara prin schimbare si este extrem de scumpa aceasta operatie pt mine, iar laptopul e cam uzat moral. Acum va scriu de pe fostul meu pc dual core conectat la un tv samsung. Sunt in dilema laptop vs tablea 10″. V-am urmarit parerile si o sa optez pt o tableta la 10″ pt verificat e-mail si un PC pt job. Am ales pc deoarece raportul pret preformante bate la fund cel mai tare laptop. Daca se arde ceva in laptop am pus-o daca se arde ceva din pc costa maxim 300 ron componenta respectiva (una de calitate).

    • Alexandru Ionut 6 decembrie 2014 at 8:18 pm

      Eu as alege tableta doar daca am si un laptop. Alfel, n-as lua niciodata o tableta fara sa n-am un laptop. Pe tableta n-ai decat sa stai putin pe net si eventual sa raspunzi mail-urilor.

      Daca iti iei un laptop nou si bun, nu are ce sa se arda sau sa se strice atat timp cat il folosesti in conditii normale. Insa, e bine sa te feresti de mai multi producatori. N-as alege Toshiba sau HP.

      Depinde ce ai pe un calculator, dar sa presupunem ca ai componente la un nivel ok pentru „zilele noastre”. O placa video poate costa de la 700 lei in sus, procesor de peste 500 lei, etc.

      O placa de baza pentru laptop, la mana a doua, ar fi undeva la maxim 500 lei. Depinde si de service-uri. A schimbat un prieten de curand aproximativ 500 lei sa schimbe o placa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *